Bun venit pe ha-ha.ro

Numai un nebun ar alege războiul mai degrabă decât pacea, pentru că în pace fiii își îngroapă tații, iar în război, tații - fiii.

Ștefan cel Mare - Ștefan cel Mare (1457–1504) a fost unul dintre cei mai importanți și emblematici domnitori ai Moldovei Domnia sa, care a durat aproape 47 de ani, îl situează printre
Ștefan cel Mare (1433-1504) a fost unul dintre cei mai importanți domnitori ai Moldovei și o figură centrală în istoria României, cunoscut atât pentru abilitatea sa politică și militară, cât și pentru contribuțiile culturale și religioase.. A domnit timp de 47 de ani, o perioadă remarcabilă prin stabilitate, victorii militare și dezvoltare culturală și economică, fiind unul dintre cei mai longevivi și influenți conducători ai Evului Mediu românesc. El a transformat Moldova dintr-un stat vasal într-o forță regională respectată, capabilă să reziste presiunilor marilor puteri vecine.

Ștefan s-a născut la Borzești, în familia lui Bogdan al II-lea, domn al Moldovei, și al Oltei, membră a unei familii aristocratice moldovenești, și a crescut într-o perioadă tulbure, marcată de conflicte interne pentru tronul Moldovei. După asasinarea tatălui său, a fost nevoit să se refugieze, iar ascensiunea sa la putere a fost un proces dur. În 1457, cu ajutorul lui Vlad Țepeș, domnitorul Țării Românești, Ștefan l-a învins pe Petru Aron, ucigașul tatălui său, și a preluat tronul Moldovei. A consolidat rapid puterea centrală și a eliminat opoziția boierilor, asigurând stabilitatea internă, esențială pentru a face față amenințărilor externe. La momentul urcării sale pe tron, Moldova era un principat aflat sub presiunea marilor puteri vecine, Regatul Ungariei, Imperiul Otoman și Polonia, fiind adesea teatrul unor conflicte teritoriale și politice. În acest context, capacitatea lui Ștefan de a naviga cu abilitate între alianțe și războaie a fost esențială pentru consolidarea suveranității statului moldovean. Ștefan cel Mare este renumit pentru geniul său militar, de-a lungul domniei, a purtat aproximativ 36 de bătălii, dintre care majoritatea au fost victorii împotriva otomanilor, polonezilor, ungurilor și tătarilor.

Domnia lui Ștefan a fost caracterizată de o serie de reforme menite să fortifice statul, a restructurat armata, bazându-se pe oastea mică, formată din soldați profesioniști (slujitori) și pe oastea mare, compusă din țărani liberi (răzeși) care aveau obligația de a servi în caz de război. Această organizare a permis mobilizarea rapidă a unei forțe numeroase și motivate. Din punct de vedere economic, a încurajat comerțul, a emis monedă proprie și a construit fortificații, precum cetățile de la Suceava, Neamț și Chilia, pentru a proteja granițele țării.

Ștefan cel Mare a purtat peste 36 de bătălii, câștigând majoritatea covârșitoare a acestora. Principala sa misiune a fost apărarea independenței Moldovei în fața expansiunii otomane. Cea mai notabilă victorie a sa a fost Bătălia de la Vaslui (1475), unde a zdrobit o armată otomană mult superioară numeric, condusă de Soliman Pașa. Această victorie a avut un ecou puternic în Europa, iar Papa Sixt al IV-lea l-a numit pe Ștefan "Athleta Christi" (Atletul lui Hristos), recunoscându-i rolul de apărător al creștinătății. Un an mai târziu, în 1476, a reușit să-l oprească pe însuși sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, în Bătălia de la Valea Albă (Războieni), demonstrând încă o dată tenacitatea și strategia sa militară excepțională.

Pe lângă victoriile militare, Ștefan cel Mare a rămas în istorie și ca un mare ctitor de lăcașuri de cult, a fost un mare ctitor de biserici și mănăstiri, lăsând un adevărat patrimoniu religios în Moldova. Conform tradiției, pentru fiecare bătălie câștigată ridica o biserică sau mănăstire, multe dintre acestea fiind astăzi monumente istorice incluse în Patrimoniul UNESCO. Printre cele mai renumite se numără Mănăstirea Putna, unde a fost și înmormântat, Mănăstirea Voroneț, celebră pentru frescele sale albastre și pentru „Judecata de Apoi” și Mănăstirea Humor. Această activitate reflectă atât devoțiunea religioasă a domnitorului, cât și dorința sa de a consolida identitatea culturală a Moldovei.

Ștefan cel Mare este considerat un simbol al rezistenței și al unității naționale românești. În istoriografia modernă, el este văzut ca un domnitor care a reușit să mențină independența Moldovei într-o perioadă de mari pericole externe, dar și ca un promotor al culturii și religiei. Figura sa a fost evocată de-a lungul secolelor în cântece populare, cronicile vremii și literatură, fiind un exemplu de vitejie, înțelepciune și credință neclintită. Ștefan cel Mare a murit în 1504, fiind îngropat la Mănăstirea Putna, lăsând o moștenire imensă. El a rămas în conștiința poporului român ca un simbol al curajului, al independenței și al rezistenței. A fost un diplomat abil, capabil să echilibreze relațiile cu regatele vecine, Polonia și Ungaria, și a fost un strateg militar genial. Viața sa, plină de lupte și de realizări, a modelat identitatea națională, iar numele său este asociat cu prosperitatea, curajul și credința.

Astăzi, Ștefan cel Mare rămâne un simbol național în România și Republica Moldova, fiind amintit nu doar pentru cuceririle sale militare, ci și pentru contribuțiile la dezvoltarea identității culturale și spirituale a poporului român.